Anul dragonului în Feng Shui
Anul Dragonului este un an excelent pentru cei foarte curajoși, pentru noi începuturi și pentru cei născuți în zodiile Maimuță, Șobolan și Dragon.
Anul 2012 stă sub semnul chinezesc al Dragonului de Apă. Acest an este extrem de favorabil noilor începuturi, acțiunilor spectaculoase și îndrăznețe. Deciziile se iau rapid, sunt surprinzătoare și au efecte greu de anticipat, dar cu șanse mari de reușită. Față de anul trecut, are loc o schimbare importantă și în energia afacerilor. Trecem de la stagnare la dezvoltarea unor afaceri sau proiecte noi. În plan personal, este o perioadă favorabilă pentru căsătorie sau pentru conceperea unui copil, dar există și tendința cheltuielilor excesive cu ocazia acestor evenimente.
Dragonul-un remediu puternic pentru noroc
În Feng Shui, dragonul reprezintă cea mai puternică creatura celestă. Este un simbol excelent de energie yang, masculină. Perla sau cristalul din ghearele dragonului simbolizează bogăție, putere și o mulțime de oportunități. Dragonul este esența vieții, sub forma respirației sale cerești cunoscută sub numele de sheng chi. Ca animal mitic, dragonul poate alunga spiritele malefice, îi protejează pe inocenți și îi binecuvântează cu siguranță și bogății pe cei care îi poartă emblema. Toți maeștrii feng Shui din zilele noastre tratează Dragonul cu un respect deosebit pentru că este simbolul suprem al unui noroc extraordinar. El stăpânește toate forțele naturii și este capabil să îndrume energia vitală spre îndeplinirea oricărui scop. puterea lui este nemărginită, iar simpla lui prezență poate atrage șanse enorme pentru cei din preajma sa.
Ca remediu Feng Shui, dragonul se prezintă în mai multe dimensiuni, culori și materiale. Un dragon verde este un remediu excelent pentru zona de est a locuinței, corespunzătoare sănătății. Pe când un dragon auriu trebuie plasat în zona bogăției, adică în sud-estul casei sau al camerei principale. Dacă dorim să ne îmbunătățim situația amoroasă sau relația de cuplu, cel mai bine este să punem un dragon și o pasăre phoenix în pereche în zona de sud-vest a casei. Aceștia reprezintă cel mai puternic simbol al norocului în căsnicie.
Nu plasați remediile dragon în zonele cu energie slabă, cum sunt băile, dulapurile sau garajul. De asemenea este recomandat să avem maxim 5 dragoni în locuință, expuși la nivelul ochilor, ca să nu ne distrugă cu energia prea puternică.
În mod ideal, dragonul se plasează :
-aproape de un spațiu deschis sau într-un spațiu deschis
-cu fața către casă, pentru a aduce energia bogăției
-perla din ghearele dragonului nu trebuie să stea cu fața spre fereastră sau ușă.
Rubrica realizata cu sprijinul consilierului feng shui Silvia Staia
Va stam la dispozitie cu sugestii si intrebari pe adresa de email a redactiei: redactie@magico.ro
Silvia Staia
www.3spirit.ro





















